Unul dintre cele mai interesante meciuri ce se vor diputa azi în şaisprezecimile Cupei Uefa este cel dintre Werder Bremen şi Sporting Braga, programat la 21:30 (ora României) pe stadionul Weserstadion din Bremen.
La prima vedere, întâlnirea pare dezechilibrată din punct de vedere valoric. Germanii sunt printre cele mai bine cotate echipe ale turneului, ei având deja o Cupă Uefa în palmares, obţinută la finele sezonului 1991-1992. Palmaresul bogat al celor de la Werder Bremen mai cuprinde trei calificări în semifinale, cea mai recentă datând chiar din sezonul trecut, când au fost eliminaţi de Espanyol. De asemenea, nemţii se mai pot lăuda cu un triumf în Cupa Intertoto (1998) şi cu trei prezenţe consecutive în grupele Uefa Champions League, între 2004 şi 2007. De partea cealaltă, cea mai mare performanţă europeană a portughezilor de la FC Braga o reprezintă calificarea în optimile de finală ale ediţiei 2006-2007 a Cupei Uefa. Tot anul trecut a fost şi primul sezon în care Braga s-a calificat în Grupele Cupei Uefa, după ce în 2005 şi 2006 s-au oprit în primul tur.
În ciuda acestor statistici, confruntarea dintre cele două echipe se anunţă ca fiind una disputată, dată fiind forma de moment a celor două formaţii. În primul rand, Sporting Braga vine dintr-un campionat al Portugaliei din ce în ce mai puternic, iar poziţia a opta din clasament ocupată de Braga nu este o măsură exactă a valorii acestei echipe, întrucât ocupanta locului al cincelea, Maritimo Funchal, se află la doar un punct diferenţă. De cealaltă parte, Werder se află pe poziţia secundă în Bundesliga, la doar trei puncte diferenţă de liderul Bayern Munchen, formaţie cu care cei din Bremen au remizat 1-1 cu trei zile în urmă.
În altă ordine de idei, cele două echipe sunt recunoscute drept formaţii ce etalează un joc predominant ofensiv, bazat pe calităţile fizice şi tehnice ale unor jucători cu experienţă, atât în campionat, cât şi în competiţiile europene.
Portughezii se vor baza mai mult ca sigur pe experienţa lui Joao Pinto, veteranul de 36 de ani participând pâna acum la un campionat mondial şi unul european cu reprezentativa ţării sale; palmaresul său cuprinde nu mai puţin de 77 de partide şi 16 goluri în competiţiile europene. De altfel, mijlocaşii par a fi principalul atuu al lusitanilor, alături de Pinto în linia mediană aflându-se şi alţi fotbalişti de certă valoare, precum Frechaut, Andres Madrid, sau brazilianul Vandinho. De asemenea, ofensiva este unul dintre punctele-forte ale portughezilor, care au înscris 20 de goluri în 18 partide în Superliga, rezultând astfel o medie de 1.1 goluri pe meci. Dispunând de jucători precum austriacul Roland Linz (13 meciuri în Europa şi 8 goluri) sau brazilianul Wender (19 meciuri şi 6 goluri), lusitanii vor fi cu siguranţă periculoşi în acţiunile ofensive. Pe de altă parte, defensiva pare să fie punctul nevralgic al băieţilor lui Manuel Machado, principalul motiv de îngrijorare al portughezului fiind lipsa de experienţă europeană a apărătorilor, dintre care doar Pablo Contreras, Paolo Jorge şi Joao Pereira au mai fost prezenţi în confruntări în afara campionatului intern.
De cealaltă parte, Werder Bremen se poate mândri cu un număr mare de fotbalişti experimentaţi, cu atât mai mult cu cât echipa lui Thomas Schaaf a evoluat trei ani consecutivi în Champions League. Anul acesta, germanii au reuşit câteva meciuri extraordinare în prima competiţie europeană, într-o grupă imposibilă cu Real Madrid şi Lazio. În apărare, germanul dispune de jucători tineri, promiţători, precum brazilianul Naldo, sau germanii Owomoyela sau Mertesacker. Mijlocul este, fără îndoială, punctul-forte al nemţilor, care beneficiază de aportul a doi dintre cei mai buni fotbalişti germani ai momentului, Tim Borowski (30 de meciuri în Europa şi 6 goluri) şi Torsten Frings (77 meciuri şi 10 goluri), dar şi al fantasticului brazilian Diego, geniul de la mijlocul terenului. Atacul germanilor este de asemenea extrem de puternic, titularii cei mai probabili fiind Klasnici şi Hugo Almeida, care va juca astfel împotriva unei echipe din ţara sa natală.
În concluzie, se anunţă un meci disputat şi spectaculos. Manşa secundă este programată pe 21 februarie în Braga, iar câştigătorii acestei duble-manşe vor întâlni în optimi câştigătoarea duelului dintre Rangers şi Panathinaikos. Partida de astăzi va fi arbitrată la centru de grecul Georgios Kasnaferis, avându-i ca asistenţi pe compatrioţii Cristos Gennaios şi Christos Akrivos.
Mai multe preview-uri si multe altele pe Pure Sport!
