Am reuşit în sfârşit să văd şi eu filmul ăsta şi pot spune că merită pe deplin toate premiile şi distincţiile primite. Producţia pare să fie, la bază, destul de slăbuţă, fapt amplificat şi de ideea centrală a filmului, de buget şi de acţiunea propriu-zisă. Totuşi, pelicula exprimă într-un mod atât de relevant şi de priceput deficienţele societăţii româneşti de dinainte de ‘89, încât toate celalte elemente constitutive sunt practic insignifiante. Eu cel puţin am dat de două ori cu pumnul în birou de nervi la vederea comportamentului doamnelor de la recepţie, iar în mine creşte tot mai mult zilnic dispreţul (şi ura în cele din urmă) faţă de idioţii (şi îmi asum catalogarea asta) care susţin sus şi tare că era mai bine atunci. Un film genial… merită să-l vedeţi.
