Sunt anumiţi oameni în blogosfera românească pe care îi citesc de multă vreme şi pe care îi respect pentru felul în care scriu. Sunt oameni cu bloguri noi sau blogfatheri, sunt bloggeri care îşi transpun viaţa în posturi reuşind să creeze adevărate capodopere prin jurnalele lor online şi sunt bloguri unde găsesc cele mai noi ştiri din domeniile care îmi trezesc interesul. Însă în pofida acestor diferenţe între bloggeri şi domeniile din care provin subiectele site-urilor, am fost întotdeauna impresionat de relaţiile între oamenii din spatele blogurilor şi de atmosfera din cadrul meetingurilor. Şi asta pentru că, indiferent de trafic, de profilul vizitatorilor sau de banii pe care îi fac cu ajutorul site-urilor, bloggerii ştiau să se respecte între ei. Ştiau de unde au pornit, ştiau că dincolo de tastatură sunt oameni simpli la fel ca cei din jur şi, mai mult decât toate, ştiau ce înseamnă să fii fair-play.

Am citit astăzi, via Hurri un articol care mi-a schimbat însă părerea despre blogosfera autohtonă. Nu e vorba de cei 1000 de vizitatori pe care VisUrât i-a câştigat printr-o mişcare dibace în codul html al paginii lui Blogatu. Sunt sigur că dacă s-ar fi încordat mai tare cu un concurs sau un articol, VisUrât ar fi obţinut acelaşi rezultat. Problema e că se apelează la astfel de tehnici care nu fac altceva decât să-l aducă într-o lumină proastă pe autorul site-ului şi să-i scadă credibilitatea. Una peste alta, nu traficul ar trebui să fie scopul principal al blogurilor şi încep să-l înţeleg pe Jeg care, în urmă cu ceva vreme, vorbea de vremurile de altădată şi de începuturile bloggingului din România. Fără SEO, fără şiretlicuri, fără trafic-junkees şi fără conflicte inutile…

Mulţumesc Hurri pentru atenţionare şi Eugen pentru articol.